Descriere
„Îmi place matematica – Exersez cu numerele de la 0 la 10” face parte din colecția Minți istețe, dedicată dezvoltării abilităților cognitive.
Cartea îi invită pe copii să exploreze numerele prin activități variate, într-un mod jucăuș și structurat, descoperind treptat că fiecare număr are o valoare constantă, indiferent de contextul în care apare.
Copiii exersează atât număratul și scrierea numerelor, cât și asocierea numărului cu cantitatea corespunzătoare, prin sarcini precum: „Trasează, apoi scrie și tu cifra …”, „Numără și scrie cifra potrivită”, „Numără și unește cifra cu grupul potrivit”, „Numără și colorează cifra potrivită”, „Încercuiește grupurile formate din …” etc.
Prin sarcinile propuse, cartea contribuie nu doar la consolidarea conceptelor matematice de bază, ci și la creșterea încrederii în propriile abilități, sprijinind totodată dezvoltarea motricității fine, a coordonării ochi–mână și a atenției.












Recenzii
Nu există recenzii până acum.