Descriere
„Poziții spațiale – Consolidez abilitățile de orientare în spațiu (nivel avansat)” face parte din colecția Magia cuvintelor, dedicată dezvoltării limbajului receptiv și expresiv.
Cartea sprijină consolidarea și generalizarea abilităților de orientare în spațiu prin fișe de lucru care integrează toate prepozițiile și locuțiunile prepoziționale exersate anterior, fără organizarea acestora în diade sau triade, alternându-le în mod aleator în cadrul activităților.
Activitățile includ cerințe ce presupun completarea propozițiilor lacunare, identificarea și încercuirea elementelor în funcție de poziția lor, răspunsul la întrebări de tipul „Cine/Ce este…?” și „Unde este…?”, alegerea variantei corecte în sarcini de tip „Adevărat sau fals”, formularea de propoziții pe baza imaginilor, precum și realizarea de desene care respectă relații spațiale date.
Exercițiile pot fi parcurse fie ca activitate independentă (de către copiii care știu deja să citească și să scrie), fie ca activitate facilitată de un adult (în cazul copiilor care încă nu au dobândit aceste abilități).












Recenzii
Nu există recenzii până acum.